Ziua a un miliard de oameni

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (234 votes)

Te trezești uneori dimineața și-ți dai seama că e ziua a un miliard de oameni. Aproape a cincea parte din planetă. Ce ar fi dacă am face un tort mare, cu un miliard de lumânări? Și pe urmă să-i punem pe fiecare să sufle câte o lumânare și să-și pună o dorință. Utopie? Majoritatea copiilor sunt obișnuiți cu utopiile. Și cu cele frumoase și cu cele mai puțin plăcute. Albă ca zăpada și cei șapte pitici, Făt Frumos și Ileana Cosinzeana, Harry Potter, părinții plecați la muncă în Italia sau prin alte țări care se vor întoarce într-o zi acasă. Copiii încearcă să copieze ceea ce văd la părinții lor. Dacă văd că banul este pus mai presus decât căldura familiei, există posibilitatea ca și ei, la rândul lor să facă la fel când vor crește și apoi să spună „pe vremea mea, m-au lăsat singur acasă și au plecat la muncă zece ani, ce e mare lucru dacă răbdați și voi la fel șase luni?”. N-ați auzit expresii asemănătoare la „oamenii mari” din jurul vostru? Și uneori nici nu e nevoie să aștepți să crească mari. Pur și simplu se joacă cu soldățeii și cu figurinele și cu păpușile și pun aceste jucării de plastic și pluș sau uneori chiar pe alți copii în situații asemănătoare cu cele în care au fost puși ei. Din fericire, copiii, care au fost avortați cu bună știință, nu pot să mai copieze comportamentul părinților, nu pot să ucidă la rândul lor. Dar se pare că acest comportament este, cel puțin în România, molipsitor pe multe alte căi.

Spuneam că ajung copiii să-și copieze părinții, bunicii și pe cei care-i cresc. Nu se întâmplă întotdeauna așa. Există și cazuri în care copiii învață să ierte și în felul acesta rup cercul vicios al faptelor care cer răzbunare. Uneori copiii ajung ceea ce-și dorește orice părinte să ajungă copiii lui. Oameni mai buni.

Ce ar face atâta amar de oameni dacă s-ar întâlni toți deodată? Dacă ar vedea unii suferința celorlalți? Dacă copiii din America i-ar vedea pe cei din Etiopia? Dacă cei din Germania i-ar vedea pe cei din nordul Chinei? Probabil ar plânge. Și pentru că mulți dintre ei învață să ierte, i-ar învăța și pe ceilalți și s-ar numi apostoli. Apostoli ai iubirii, ai iertării, ai bucuriei, apostoli ai tinereții fără bătrânețe și ai vieții fără de moarte. Și pentru că spunea cineva că murim atunci când uităm să mai fim copii și pentru că morților li se face colivă și li se pune lumânare, probabil, după ce s-ar aduna împreună, toți copiii, ar face un tort mare cu multe lumânări, pentru toți ceilalți.

Te trezești uneori dimineața și-ți dai seama că e ziua a un miliard de oameni...

Comentarii

dar de ziua copilului

M-am gandit ce dar am putea sa le dam copiilor nostri de ziua lor?
Am petrecut intreaga zi cu ei, si ne-am bucurat.
Cred ca acesta a fost cel mai potrivit dar.

Adevar

Cat de frumos si "la tinta" ati scris parinte. Cat de greu este sa educi copii astazi in spiritul crestin ortodox!

Sa fim mereu copiii

Articolul de fata, mi-a amintit de invatatura pe care am primit-o de la un parinte duhovnic si anume: "Sa fim mereu copii. Pentru ca Dumnezeu e Tata si vrea sa aiba copiii in imparatia Sa si nu oameni de afaceri, manageri, etc. Sa fim copii si cand avem necazuri. Cand intampinam un necaz sa ne intrebam : Ce e necazul? Eu nu am necazuri. Sunt copil si copii si nu stiu de necazuri. Copii se joaca. Si la locul de munca daca suntem copii, activitatile profesionale vor fi o joaca pentru noi. Le vom face cu energie si entuziasm. Ne vom juca.":)

RainForest alias M

Pentru aceasta trebuie sa ai credinta puternica

Da, ar fi o solutie extraordinara ca fiecare dintre noi, in fata unui necaz, sa gandeasca asa.
Dar, cati oameni au aceasta putere? Priviti imaginea din ziua de astazi a oamenilor de pe strada.
Vedeti cati zambesc. Cred ca veti citi pe fata lor povara grijilor, majoritatea oamenilor sunt posomorati...
Personal am observat ca cele mai discutate subiecte de natura sufleteasca sunt legate de ceea ce ne doare cel mai tare.
Unul dintre ele, ar fi dragostea dintre oameni. Am vrea sa avem dragostea din sufletul copiilor... Cate nu s-ar putea spune despre dragoste, despre nevoia de a avea dragoste, despre durerea datorata lipsei de dragoste, si multe altele.
Altceva care ne-ar lipsi este tocmai puterea de a lupta in durerea necazurilor... Sa privim totul ca o joaca de copil... Da, ce bine ar fi sa avem aceasta putere... Tocmai am auzit de durerea ce a suferit-o o mama la pierderea copilului intr-un accident. Ce simte ea, saraca, cand vede ca unicul copil nu ii mai zambeste in fiecare dimineata, ca nu o mai striga...
Si eu ma numar printre acei oameni care nu pot privi necazurile ca o joaca de copil, poate din cauza ca nu am sufletul curat ca al unui copil, sau poate nu am credinta pentru asta... Ma vad un om simplu, gandesc ca un om care nu stie sa lupte, care nu are puterea aceasta. Cand am avut necazuri, ele m-au coplesit, au lasat o rana in sufletul meu, la amintirea lor, mereu vars lacrimi...Parca nu mai am timp sa gandesc ca ar trebui sa fiu ca un copil... pentru ca nu am aceasta puritate sufleteasca...

Desigur, parintii duhovnici sunt cei care ne sunt aproape in necazuri si care ne dau aceste minunate solutii si sfaturi.
De zeci de ori, ne plecam capul sub epitrahilul PCuv lor, cand ne coplesesc necazurile si niciodata nu obosesc sa ne dea aceleasi sfaturi. Pentru mine, parintii duhovnici urmeaza exemplul lui Hristos, care de fiecare data se apleaca atunci cand intalnesc un om cazut sub povara necazurilor.

Si daca avem binecuvantarea de a intalni un duhovnic cu suflet de copil, primim sfaturi pe masura, asemenea celui de care te-ai bucurat si tu.

Ioana

Ce ar fi sa devenim toti copii la suflet?

Sa ne gandim ca toti devenim copii la suflet... Ce ar fi pe Pamant?...

Sa ne iertam asa cum se iarta copii cand se cearta de la jucarii, sa fim sinceri unul fata de altul asa cum sunt copii, sa fim sensibili ca ei... De multe ori am vazut copii care intind bucatica lor de ciocolata la altul mai sarac chiar daca nu il cunoaste...De fiecare data cand vad asa ceva, mi-e dor de anii copilariei...

Sigur, multi dintre noi au intalnit cazuri cand unii oameni dupa zeci de ani de zile nu se recunosc unul pe altul, dar nu d.p.d.v. al aspectului fizic ci din cel al aspectului interior. In copilarie erau prieteni apropiati, iar cand se intalnesc in diferite imprejurari sunt unul impotriva celuilalt. Si sigur este dureros. Unul asteapta ajutor de la celalalt si nu il primeste. De ce? Stim raspunsul, dar mergem neputiinciosi inainte...
Atunci cand intra in grijile vietii unii oameni sunt siliti de greutati sa devina duri, altii care au bani si putere uita de cei lipsiti ... Exemplele ar putea continua. Desi, toti au pornit de la puritatea unui suflet de copil...
Ce trist este sa privim cum a ajuns lumea in general, gândindu-ne ca fiecare om a avut aceasta puritate si bunatate...

Dar, sa nu ne pierdem speranta, pentru ca sunt printre noi oameni cu suflet de copil...
Si cred ca trebuie sa-i alaturam la acel miliard care isi sarbatoresc astazi ziua...

Emite conţinut