Dragoste și durere

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (305 votes)

Cineva care ține foarte mult la mine, mi-a spus acum ceva vreme că nu putem să-i rănim cu adevărat decât pe cei pe care-i iubim. Și, aș zice eu acum, se aplică și invers, adică nu pot să ne rănească cu adevărat decât cei pe care-i iubim.

Cum ar putea să te dezamăgească până la durere și până la lacrimi cineva care-ți este indiferent? De ce l-ar durea pe cel care nu te iubește că tu ai căzut între tâlhari? Îi este mult mai simplu să treacă pe alături. Da, orice venetic poate să arunce cu pietre și unele dintre pietrele aruncate e posibil să te mai și lovească dar loviturile astea fac parte din gama „ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici”. Dureri care trec și care nu lasă decât o vânătaie repede uitată și vindecată. Dar dacă mama îți dă o palmă pe care știi că nu ai meritat-o, sentimentul de nedreptate pune stăpânire pe tine și doare mai mult decât palma. Iar dacă ai meritat-o, ideea că ai făcut ceva ca s-o meriți te roade și mergi să-ți ceri iertare. Nu-ți ceri iertare de la oamenii de care nu-ți pasă dacă-i superi sau îi rănești în vreun fel ci de la cei care-ți sunt dragi și pe care-i iubești.

Spuneam uneori că dragostea adevărată doare. Cea care nu doare este păcăleală. Doare pentru că este o foarte mare apropiere între oameni diferiți, fiecare cu asperitățile lui, fiecare modelându-se după celălalt și modelându-l pe celălalt. Doare pentru că nu ni se pare niciodată că am avea destul din persoana iubită. Doare pentru că simțim că nu putem iubi cât am vrea. De aceea și spunem că ne este dor de cineva, arătând legătura între dragoste, dor și durere pentru că „dor” vine de la „durere”. Durerea lipsei celuilalt. Uneori această durere devine atât de puternică încât spunem că ne este dor chiar și când suntem lângă cel/cea iubit(ă). Multe feluri de dureri pentru multe forme de manifestare a dragostei. Pentru cele trupești, trupești, pentru cele sufletești, sufletești.

Formarea și educarea unui om se face cu multă dragoste. Și este nevoie și de dragostea celui care predă și de a celui care primește. Iar cel care primește, de bunăvoie se șlefuiește ca să fie pe placul celui care-i arată. Iar această șlefuire este dureroasă pentru că înseamnă de multe ori renunțarea la lucruri pe care ni le consideram proprii. În mănăstire asta se numește ascultare de bunăvoie. Există și teoria care spune „nu vrei, te obligăm”, reducând omul la o stare de animal. Dar diferența cea mai mare și mai importantă din acest punct de vedere între om și animal este voința liberă a omului. Atâta vreme cât Dumnezeu l-a creat pe om cu voință liberă, nimeni nu poate să i-o ia. E drept că unii oameni uită că nu sunt animale dar chiar și asta se întâmplă până la o vreme. Cine a citit „Colț Alb” a văzut frumoasa alegorie a omului abuzat în piele de câine-lup.

„As good as it gets”, un film apărut în 1997, arată cât de mult se schimbă un om când iubește și ce durere implică aceasta schimbare. Dar nu e nevoie să ne limităm la cărți sau la filme, fiecare om știe pentru că a simțit pe propria piele cât de dureroasă e dragostea de orice fel. Și ca să nu mai sufere, ca să nu mai rabde durere, sunt oameni care preferă să se închidă, să nu se mai expună, să nu mai iubească.

Știu pe cineva care duce o adevărată campanie împotriva antinevralgicelor și calmantelor. Spune că durerea ne este necesară ca să trăim. Și eu spun că are dreptate. O viață fără durere, fără dragoste, fără nimic, de ce ar mai merita trăită? Pentru plăcere? Am fost construiți în așa fel încât plăcerea continuă ajunge să nu ne mai satisfacă. De aceea orice fel de droguri ajung să nu-și mai facă efectul după un timp și trebuie crescută doza pentru a simți ceva și toate astea până la moarte. E ușor să iei un lucru, să nu-i cunoști scopul și să spui că rostul lui e cel pe care l-ai imaginat. Am văzut mai demult o fotografie cu niște oameni dintr-un trib care foloseau componente de calculator ca să spargă nuci de cocos. Lor le rezolva o problemă dar asta nu înseamnă că știu care este rostul real al acelor componente. O anumită organizație sau stat au raportat că au ajutat tribul respectiv cu o sumă mare, pentru că, evident, componentele de calculator sunt mult mai scumpe decât ciocanele la aceeași greutate. Și nouă ne este ușor să lansăm filosofii de genul „viață e făcută pentru plăcere” dar în cele din urmă ajungem să vedem lipsa de conținut. Omul este făcut să fie cu Dumnezeu. Dumnezeu este iubire. Iubirea doare. Orice facem eliminând iubirea ne duce la goliciune.

Altfel spus, un adevărat kenendrum, dacă o iei pe una, te trezești și cu cealaltă, dacă încerci să scapi a doua, îți pierzi rostul în viață. Atunci care e rezolvarea unei astfel de situații? Răbdare. Răbdare. Răbdare.

Comentarii

hmmm

5

de cand stam noi de vorba, am schimbat cateva lucruri la mine, in bine zic eu, iar cand o peceam, ma cam gandeam ca sigur Doamne Doamne si profu' meu preferat (adica dumneavoastra) se vor supara si nu prea imi venea usor sa indrept ce stricam, dar ceva din corazonul meu ma tot ajuta sa lucru la schimbare.
Cam sunt de acord cu durerea asta, dar hai sa ne gandim doar la sentimentul de iubire ca sa mai alinam "bubele".

iubire:)

Durerea este darul pe care nimeni nu-l doreste. Durerea ne mai trezeste simturile. Cand ma mai plang tatalui meu ca ma doare cate ceva, imi spune: te doare pentru ca traiesti, simti ca traiesti.

imaginea utilizatorului Serafim

Apoi, deh

Asta pe la noi se zice "tough love" :)

RABDARE RABDARE RABDARE

Rabdarea
A fost si este
Bunul
Despre care
Am auzit ca lipseste
Rari sunt cei care doresc rabdarea
EMANUEL ne invata

Rabdarea
Aduce o data cu
Binecuvatarea
Darul Rabdarii
Am primit toti
Rabdare
Existam si fiindca

Rabdarea salasluiste in noi
Avem insa alte lucruri de slefuit
Binecuvantandu-ne
DRAGOSTEA ne ofera tot ceea ce
Avem nevoie sa ne rupem de lumea cea galagioasa si
Ramanand in Linistea Sfanta din inima vom gasi
Evlavia si rabdarea ce pareau a fi pierdute

Nu cred în răbdare. E cea mai

Nu cred în răbdare. E cea mai mizerabilă. Viaţa este prea scurtă ca să te mai închini la răbdare. Când îi spui cuiva ce te doare şi el îţi răspunde "răbdare", cred că nu te poate lovi mai mult de/atât. Când vrei ceva de la viaţă şi ea îţi dă după 20 de ani ceea ce i/ai cerut, atunci nu mai are rost şi nu poţi decât să spui "ce cutră poate fi viaţa". Să nu ne minţim singuri cu răbdarea. Răbdarea poate avea ca rezultat eşecul şi nu ne mai permitem în mizeria aceasta de viaţă, care prin definiţia ei este un eşec, să mai avem un alt eşec. Răbdarea costă ani din viaţă, ani care nu se mai întorc şi să nu ne imaginăm că vom primi la sfârşitul răbdării, tot ceea ce ar fi trebuit să avem până atunci, dacă viaţa ne/ar fi scutit de această porcărie care se numeşte "răbdare". Răbdarea înseamnă rătăcire. Poate că ne gândim uneori că şi Isus a avut răbdare, dar noi nu suntem nici Isus, nici alţi oameni care au fost "aleşi" să devină sfinţi. Iar în ceea ce priveşte dragostea... depinde de nivelul la care se află. Mulţi gândesc că dacă nu i/a ajutat Dumnezeu să/şi cumpere o maşină, atunci nu/i iubeşte. Dar ăsta este nivelul la care îl raportăm pe Isus? Da, pentru că nivelul omului este foarte jos. Isus este dragostea supremă, este dragostea ajunsă pe ultima treaptă a desăvârşirii, pe când omul nu manifestă decât o dragoste egoistă, nu este interesat decât de propria lui persoană.Isus se raportează la univers, pe când omul... la condiţia lui de doi bani. Câţi oameni - dacă au de ales între a se bucura de vremea de afară şi maşina câştigată la loto - se bucură mai mult de vreme decât de maşină?

La prima vedere

Sa spunem ca aveti dreptate...
Ca rabdarea nu are nici o valoare...
Dar, sa luam situatia cand nici unul din noi nu am avea rabdare... La ce s-ar ajunge...
Daca fiecare am pune macar cate o picatura din aceasta rabdare fara valoare, s-ar face ocean de rabdare, si ne va fi foarte usor de trait intre noi...

Sa presupunem ca doi oameni, ajung sa se contrazica, din pricina lipsei de rabdare...
Au plecat de la contradictie, nici unul nici altul nu au rabdare, la ce se ajunge?... nimic nu se rezolva intre cei doi... cearta se amplifica. .. se ajunge la o relatie si mai proasta...

Rabdarea nu este o ratacire. A avea cineva rabdare in orice ispita (boala, necaz, etc) este o mare binecuvantare de la Dumnezeu... Cata pace sufleteasca capata omul, care are rabdare in orice ispita... Ispita oricum trece, fie ca ai rabdare, fie ca nu... Da, a trecut una, vine alta...

Nu e usor sa ai rabdare. Este foarte greu, depinde si de temperament...
Trebuie imbinata si cu rugaciune. Trebuie sa ne rugam mereu ca Dumnezeu sa ne dea rabdare in orice ispita... El, vede ravna şi lupta fiecaruia dintre noi, si ne ajuta...

Sunt ceva ani, de cand am pierdut pe cineva drag... Cand traia, nu concepeam sa lipseasca din viata mea... Acum, nu mai este... Am fost daramata sufleteste, dar pur si simplu vedeam cum totul se deruleaza in fata ochilor mei, fara sa pot face ceva, lacrimi nu mai aveam... A trecut o saptamana, au trecut doua... Faptul ca imi lipsea, m-a facut sa caut o cale sa rezist... Mi-am spus: am sa-l mentin langa mine prin rugaciune... Cand am ocazia, merg la mormant si ma rog chiar sa ma ajute in clipe grele... Mereu il tin si il simt langa mine...

Mai grav, este atunci cand nu avem rabdare din ura ce se naste intre noi... Ne doare sufletul mult dupa cearta, ne certam cu persoana si in gand... Si tot noi suferim...

Fiecare dintre noi are de dus o Cruce, care uneori este foarte grea... Dar, sa ne rugam la Dumnezeu, si El va veni neîntârziat, si va fi alaturi de noi, ne va ajuta sa ducem Crucea noastra... Numai sa nu uitam, sa avem puterea aceasta sufleteasca sa-L avem mereu pe Hristos prezent intre noi, convinşi fiind ca ne poate ajuta...

Am observat ca priviti viata foarte negativ. Nu stiu, cred ca ati avut necazuri... Fiecare dintre noi poate ajunge asa. Dar, sa aveti mereu pe cineva, si cred ca cel mai potrivit ar fi duhovnicul, la care sa puteti sa va deschideti sufletul de cate ori simtiti nevoia... Nu lasati sa se adune in suflet o mare de ganduri negre... Tot dumneavoastra aveti de suferit, si cei din jur care va iubesc...

imaginea utilizatorului Serafim

Răbdarea :)

Subiectul e foarte vast. De aceea voi încerca să răspund într-un articol pe la sfârșitul săptămânii. Sper să nu-ți pierzi răbdarea până atunci :)

Mă bucur mult să citesc un

Mă bucur mult să citesc un articol despre "răbdare", sunt curioasă să aflu punctul dvs. de vedere. Ştiu că eu am analizat problema subiectiv, dar mă doare foarte mult că dvs. ca şi preot m/aţi ironizat, mai ales că nu a fost prima dată. Poate că şi eu sunt vinovată pentru felul în care scriu ... tratez doar subiectiv problemele, dar sunt într/o stare sufletească jalnică. ...şi cred că răbdarea aceasta ... poate duce uneori la...chiar dacă mă veţi detesta, voi scrie cuvântul... sinucidere...

imaginea utilizatorului Serafim

Poate...

Poate n-ar fi rău să cauți repararea stării în care te afli mergând la spovedanie. Sau poate dacă tot ești din Iași mergi pe la Tălpălari să vorbești cu maica Siluana. Cât despre mine, nu sunt preot, totuși îmi pare rău dacă te-am smintit în vreun fel.

Dragostea doare, durerea

Dragostea doare, durerea doare. Dragostea bucura, durerea bucura. Am verificat! Nuantele se pot discuta, esenta este aceeasi. Parerea mea.

Iubirea

Si cum ii iubim cu adevarat pe toti cei de langa noi (crestineste vorbind asta ne e datoria), ne ranesc si ii ranim pe toti in egala masura!

Despre dragoste adevarata si curata

Hristos S-a Inaltat!

Daca există o dragoste adevarată, curată, faţă de cineva, dacă suferinţa este pe nedrept, cred că ar fi posibil ca rana sufletească sa se poarte toată viata. Pentru că nu poate fi uitat cel care a rănit, dar, nu din ură, ci din dragoste.
Dragostea incununeaza aceasta durere. Dragostea şi durerea se alimentează reciproc.

Dar si aici este o lupta enormă, ca să reuşeşti într-adevăr să te jertfeşti.
Pe de o parte, durerea o duci mai usor pentru ca tii la celalalt, treci cu vederea nedreptatea ce ti-a facut-o, poate nu ii spui nimic sa nu-l ranesti si tu.
Pe de alta parte, nedreptatea ce a provocat-o este atat de dureroasă... Te miri si te intrebi: "Cum, fiinta la care tin cel mai mult sa imi faca asta ? " Aceasta jertfa poate dura si o viata. Duci durerea aceasta in mormant, fara ca cel la care tii sa-ti stie suferinta. Daca este de la Dumnezeu, se poate intampla ca intr-o anumita imprejurare sa ti se descopere suferinta. Dar, daca Dumnezeu ingăduie si dacă rezişti, e posibil sa o duci toata viata. Prin dragoste curata. Durerea ramane purtată pentru veşnicie. La final, cel ce sufera această durere din dragoste adevarata pentru celalalt, o dăruieste lui Hristos, care i-a observat fiecare pas si il incununeaza.

Asa as vrea sa ne purtam durerea fiecare dinte noi, din dragoste adevarata. Si daca aici, in lumea aceasta nu ne este observata jertfa, Bunul Dumnezeu sa ne-o incununeze la finalul ghemului, trecându-ne cu vederea unele pacate si sa ne dea blagoslovenie sa intram şi să rămânem acolo unde dragostea este nemarginita.

Este ceva, de care uneori in suferinta noastra ignoram, uitam cu desavarsire. Pentru ca oricat am iubi, noua ni se pare imposibilă jertfa. Sa luam putere, de a duce aceasta povara a durerii, de la Hristos, care a suferit atât de mult pentru OMUL care L-a răstignit, îmbrăţişându-i pe toţi laolaltă, buni si rai, cu dragostea Sa fără margini.
Pentru a avea grija ca dragostea adevarata sa nu se stinga, ajung la aceeasi concluzie cu care ati incheiat: trebuie multa rabdare...

imaginea utilizatorului Serafim

Adevărat S-a înălțat!

Mă bucură să citesc astfel de comentarii care la rândul lor ar putea fi articole. Știu ca pentru mulți nu e ușor sa scrie sub numele real dar m-ar bucura dacă cei care lasă comentarii ar semna măcar cu pseudonim. Eventual, dacă vreți să comentați mai des, faceți-vă cont. Ar fi mai ușor de urmărit opiniile :)

Cu ocazia asta fac și un anunț. M-am hotărât sa scriu mai des ca să-i încurajez și pe alții s-o facă, măcar prin prisma comentariilor dacă nu a unui blog sau site personal.

Mulţumim

Si pe noi ne-ar bucura daca ati mai scrie si alte articole.

Pentru cateva minute in timpul lucrului, ma mai "plimb" pe net prin "locuri interesante" pentru a mă odihni.
Asa am dat si de acest site, unde am gasit articole si poezii care mi-au ajuns la suflet.
Cred ca nu sunt singura care ar spune că, lecturându-le, s-ar bucura de sensibilitate, dar nu in ultimul rand, de sinceritate. În lumea in care traim, avem nevoie de aşa ceva.

Asteptăm noi postări,

Ioana

Emite conţinut