Principiul acțiunii și reacțiunii

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (249 votes)

Sau al treilea principiu al mecanicii newtoniene spune că atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță va exista un răspuns din partea celui de-al doilea corp asupra primului de aceeași mărime și direcție dar de sens contrar. Unii o numesc și legea talmudului. Pe românește, pentru fiecare acțiune există o reacție care încearcă să anihileze acțiunea inițială. Este o lege după care se conduce toată natura înconjurătoare de la pietre și până la ființe.

Și oamenii? Da, de multe ori și oamenii. Și totuși noi nu suntem chemați să reacționăm. Reacția înseamnă să faci un lucru "pentru că". Noi suntem chemați să facem un singur lucru indiferent de ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă acționăm ca răspuns la ceea ce vedem în jur, ajungem să combatem atât de tare nestorianismul încât se poate ajunge la monofizitism sau, cum se mai spune pe la noi, să sărim peste cal. De aceea spun că ceea ce facem nu trebuie să aibă sursa în exteriorul nostru. A trăi pentru a face lucruri doar ca răspuns la ceea ce se întâmplă în jur este la fel de logic ca și a trata simptomele în caz de boală. Bineînțeles că ar fi nebunie să nu te ferești dacă stă cineva să-ți dea cu bâta în cap dar după ce ai scăpat de pericolul imediat, n-ar fi rău să vezi în continuare care anume îți este adevăratul scop în viață.

Ne învață unii care au trecut prin multe că e bine să te închizi în cămara ta și acolo, fără tulburare, să lucrezi. Nu există loc pe pământ în care să nu se găsească vreun fel de tulburare. Adică tot vezi ceva, auzi ceva, simți ceva oriunde ai fi. Asta înseamnă că e vorba de ceva mult mai profund. Și cămara, și lucrul, și liniștea, sunt lucruri pe care le avem mereu cu noi. Sunt lucruri pe care nu putem spune că le-am uitat acasă sau că nu le avem la îndemână ori în ce loc ne-am afla. Pentru că liniștea cea adevărată, lipsa de tulburare, vine din noi, nu din afară. Folosim uneori liniștea exterioară ca ajutor pentru a o dobândi pe cea dinăuntru dar prea adesea confundăm unealta cu scopul.

Scopul nu este să ajungem la liniște absolută, scopul nu este nirvana. Neluarea aminte nici la dreapta și nici la stânga este doar o unealtă. Scopul este unirea sau unitatea credinței iar asta se face doar "în cămară" cu "ușile închise" și prin "lucrare". Adică în inimă, fără simțuri și prin rugăciune.

Suntem oameni, suntem creație, nu putem să nu fim deloc influențați și determinați de evenimentele din jur. Nu putem să fim complet independenți. Sau cel puțin așa ni se pare. Pentru că totuși, la asta suntem chemați. Suntem chemați la libertate absolută. La măsura la care facem ceea ce vrem și nu ceea ce ne poruncesc reflexele primare.

Emite conţinut