Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Am scris acum vreo două săptămâni despre diverse metode de guvernare. Nu am pretenția că aș fi făcut un studiu comprehensiv dar am lăsat intenționat deoparte pe cea mai importantă dintre ele. De ce? Pentru că trece mult peste orice formă recunoscută politic.

"Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.
Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă." Așa a zis Mântuitorul după ce a spălat picioarele ucenicilor.

Într-o rețea de calculatoare, cel mai important dintre calculatoare este serverul și asta nu pentru că ar stăpâni peste celelalte calculatoare ci pentru că oferă diverse servicii de care toate calculatoarele din rețea au nevoie. De ce nu ar putea fi la fel și între oameni? De multe ori lumea calculatoarelor este reglementată de hackeri. Și pentru a înțelege acest cuvânt vă recomand cu căldură să citiți scrierea lui Eric S. Raymond tradusă și în limba română. Prin urmare lumea calculatoarelor este de cele mai multe ori o lume plină de tehnocrați, bazată pe meritocrație. Dacă faci ceva, lumea îți este recunoscătoare, dacă pretinzi că ai merite care nu sunt ale tale, râde lumea de tine ca de SCO.

Iar Mântuitorul, cu 2000 de ani înainte de toate astea ne-a spus, "cel ce vrea să fie mai mare, să se facă slugă". Dar oare cum s-ar putea aplica așa ceva între oameni? Asta pornind de la premiza că butonarii ăia n-ar fi chiar oameni normali. Ei bine, multe sunt la oameni cu neputință pentru că le judecă omenește. Iar la Dumnezeu toate sunt cu putință pentru că toată judecata o lasă deoparte și o trece prin prisma dragostei așa cum spunea un prieten într-un articol publicat nu demult. Nu se pot înțelege lucrurile astea gândind limitat. Nu se poate înțelege dragostea față de cei care ne fac rău gândind în stereotipuri gen "ochi pentru ochi" sau "pentru orice acțiune există o reacțiune de sens opus și cu aceeași valoare". Suntem oameni. Unii fac această afirmație ca și cum ar spune "sunt om, ce vrei de la mine, mai mult nu pot". Dar suntem oameni, ceea ce ne face fiii lui Dumnezeu. Suntem stăpânii creației. Suntem cei care atâta vreme cât vrem să stăpânim calul îl ducem la păscut și îi adunăm mâncare. La fel ducem apă vacii deși noi suntem stăpânii ei, nu ea nouă.

Ar putea cel care se vrea conducător de țară, de oraș sau comună, de familie, de intreprindere să vină în întâmpinarea celor care au nevoie de ajutor și să nu se uite la ce și cât îi iese lui pentru asta? Mulți pretind că așa fac dar chiar conștiința le spune că nu e direcția bună. Contează conștiința când e vorba de putere politică? Da. Pentru că fiecare dintre noi o avem și după ea vom fi judecați. Dacă ne mustră, să reparăm până nu e prea târziu.

Cel ce se crede stăpân este doar o slugă, cel ce se face slugă tuturor este adevăratul stăpân, cel ce vrea să-și scape sufletul îl va pierde, cel ce își pune sufletul pentru aproapele și pentru Evanghelie îl câștigă. O lume de paradoxuri. Dar paradoxurile sunt cele care reușesc să spargă pleiada de idei preconcepute în care ne înecăm. Tocmai pentru faptul că uneori aceste paradoxuri, clar adevărate, se pun dea curmezișul "bunului simț" ne fac să ne punem întrebări de genul, este într-adevăr bun simț sau este doar minciună repetată suficient de des încât să pară realitate?

Ciudate lucruri pentru a fi spuse în data de 1 aprilie, ziua păcălelilor, nu? Ei, pentru mine, 1 aprilie nu este ziua păcălelilor ci este ziua unei prietene care m-a ajutat și mă ajută foarte mult. Care mi-a arătat că se poate.