Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Există mai multe metode prin care se poate conduce, fie că este vorba de o țară, o companie, un proiect, o familie. De multe ori se aplică inclusiv în cazul programării calculatoarelor când un proces (conducător) trebuie să decidă ce vor face celelalte procese (supușii). Voi încerca să trec în revistă câteva dintre metodele cele mai cunoscute cu avantajele și dezavantajele aferente.

Tiranul. În mod normal lumea când aude acest cuvânt, mai ales dacă a trăit în România mai mult de 30 de ani are o strângere în spate. Tiranul spune ce vrea să vadă și cine nu se supune voinței lui suferă consecințele. Chiar și în acest caz există două variante.

"Tiranul macromanagement", spune că vrea apă pe lună (este doar un exemplu utopic, evident) și o echipă de oameni de știință încep să cerceteze cum se poate face asta și după ceva vreme rezolvă problema. În cazul în care are în jur oameni suficient de capabili și cerințele lui sunt de bun simț, aceasta formulă de conducere are o eficiență foarte mare. Nu se pierde timpul cu ședințe interminabile și efectele sunt vizibile foarte rapid.

"Tiranul micromanagement" spune ce trebuie făcut și cum anume să se facă, eventual arătând și în ce fel trebuie bătut fiecare cui în parte la casa care se construiește. Ca să avanseze lucrurile în vreun fel în acest caz, de cele mai multe ori cei care ar trebui să-i dea ascultare ajung să recurgă la tot felul de tertipuri de genul "spui ca el și faci ca tine" sau, dacă sistemul de verificare poate fi manipulat, raportând producție de 100 de milioane de tone la hectar și recolte care depășesc suprafața țării. Aș spune că este una dintre cele mai ineficiente metode posibile de conducere pentru că presupune un om cu multă putere care crede că știe tot. Ori puterea politică prea arareori face casă bună cu erudiția și IQ-ul mare. Dar se întâmplă și minuni.

Despotul, ca un caz particular de tiran, aș spune că este un tiran fără cap și fără coadă. Are zarurile în mână, după cum cad acele zaruri, așa se mișcă țara. Dacă s-a trezit cu fața la pernă mulți au de suferit. De ce? Pentru că poate. Sau cum se mai spune, să te ferească Dumnezeu de omul prost ajuns mare.

Regele cu sfetnici. Metodă folosită de multe ori în țările române. Domnitorul adună sfatul țării. Sfatul dezbate pe toate părțile problema pusă în discuție, la un moment dat, când consideră că s-a edificat, domnitorul ia cuvântul și trage concluziile și în același timp dă porunca. După ce a vorbit domnitorul, sfatul țării tace. Decizia a fost luată, toți pun umărul la împlinirea ei, subiectul este închis și nu se mai discută pe marginea lui. Este o metodă de guvernare foarte înțeleaptă și din păcate, aș spune eu, prea rar folosită în ziua de azi la nivel mare. Consultarea mai multor oameni este benefică mai ales dacă acei oameni au o pregătire deosebită într-un domeniu oarecare, altul decât "datul cu părerea". Am întâlnit această metodă de conducere mai ales în grupuri relativ restrânse de lucru.

Parlamentul. O metodă foarte apreciată la ora actuală pentru că dă iluzia de putere multor oameni. Ai impresia că poți schimba ceva. Conducătorii sunt mulți, ședințele dau impresia că nu se mai termină, se poate întâmpla ca fabrica să intre în faliment dacă nu se formează un pol de putere care să forțeze puțin lucrurile într-o anume direcție. Dacă polul de putere este prea pronunțat se ajunge la dictatura/tirania unui grup. Grupurile mari tind să abordeze această metodă de conducere. Personal nu-mi doresc să fac parte din astfel de "parlamente" pentru că mă exasperează discuțiile interminabile care se nasc pe marginea unor subiecte triviale evitându-se de multe ori rezolvarea reală a problemelor dureroase. Se ajunge la structuri birocratice care nu fac decât să practice cu mai mult sau mai puțin succes supraviețuirea în birocrație.

Anarhia. Nu cred că este o formă reală de guvernare ci mai degrabă o decădere extremă a democrației. O democrație teoretic perfectă ar însemna ca toate forțele să aibă puteri comparabile dacă nu egale și să tragă în toate direcțiile. În acest caz nu se face nimic pentru ca interesele sunt în toate părțile. Pentru a polariza o astfel de formă de organizare/guvernare este nevoie de o amenințare externă sau de un inamic comun. Vine lupul, dacă nu se aliază îi mănâncă pe toți. Le este foame, degeaba-i dă în cap vecinului că nici el nu are așa că trebuie să găsească pe cineva care are și eventual împreună cu vecinul să-i de în cap ca să aibă mai multe șanse de reușită.

Nu, anarhia nu este doar cea în care un om dă în cap altuia. Anarhia este și cea în care așa cum spune Pavel, suntem conștienți de libertatea noastră și facem orice vrem ținând cont de faptul că binele este bun și răul este rău. Toate-mi sunt îngăduite dar nu toate-mi sunt de folos.

În loc de concluzie. Orice formă de guvernare are situații perfecte, utopice și cazuri extreme de degradare. Nici una dintre ele nu este bună sau rea intrinsec. Noi, cei care participăm și ne organizăm într-un fel sau altul le facem bune sau rele prin scopul pe care-l urmărim. Dacă ni se pare că metoda folosită este "rea" poate ar trebui să vedem de ce este rea și ce putem face ca să devină "bună". Sunt mulți cei care spun "dați-mi mie puterea și fac curat într-o lună cu mitraliera". Sunt mulți cei care doresc un Țepeș. Mulți au impresia că lumea se schimbă cu o revoluție dar uită că revoluțiile schimbă forme de guvernare și atâta vreme cât nu schimbăm mentalități noua formă de guvernare se va perverti în foarte scurt timp. "Ultima soluție, înc-o revoluție" din păcate este scandată de oameni care nu înțeleg dedesubturile și interesele colaterale și oculte ale revoluțiilor. Hristos a refuzat să fie proclamat rege pentru că o astfel de schimbare ar fi afectat doar pentru scurt timp poporul iudeu. A preferat să moară pe cruce și să ne arate ce înseamnă omul nou ca să afecteze pentru totdeauna pe toți.

Am scris și o continuare.