Memoria și epigonii

imaginea utilizatorului Serafim
Versiune pentru tipărire
Your rating: None Average: 5 (240 votes)

Asimov vorbește în seria Fundației despre calculatoare care uitau informațiile care nu erau accesate o perioadă lungă de timp. Tot mai des văd articole pe marginea "fragilității" informației digitale, în format electronic. Se plâng unii dinozauri de faptul că informația nu mai are nici pe departe aceeași durată de viață ca și scrisul pe hârtie sau mai mult, ca pietrele sau tăblițele de lut pe care se scria cu slovă cuneiformă. Pe vremea aceea doar cei care aveau o educație deosebită (școala era scumpă), cei bogați și cei care aveau într-adevăr ceva de spus apucau să lase ceva scris. Mai mult, pentru că toată copierea se făcea manual, probabil că de multe ori nici nu apucau să vadă mai multe exemplare din scriitura lor decât dacă era ceva cu totul deosebit, ceva care pentru altcineva să merite să plătească un copiist ca să duplice lucrarea.

Cât putea să dureze copierea unui manuscris pe pergament sau pe papirus și cât durează în ziua de azi ca să copiezi 1 gigabyte de text? Zece, douăzeci de secunde? Pentru cei care nu realizează diferența de dimensiuni, 1 gigabyte este echivalentul aproximativ a 1000 de dicționare, adică 1 miliard de litere. Chiar și în era tipografică, tipărirea unei cârți nu este un lucru banal. Presupune multă pregătire, uneori zile, alteori săptămâni. Pregătire care în anumite cazuri depășește efortul făcut de numărul impar de neuroni ai autorului pentru a crea acel conținut. Multe dintre acele cărți nu se vând, se dau la pachet, se pun pur și simplu la ceveu sau în anumite cazuri, pe la țară, se folosesc chiar la veceu.

Te trezești dimineața cu chef de debitat aiureli, mai postezi o intrare pe Twitter, mai scrii ceva pe blogul personal, prostii care nu merită nici citite, nici copiate, eventual plagiezi alte articole ale altor oameni care au mai făcut și efortul de a gândi ceva original, de a da o notă personală în viziunea unui eveniment sau a unei știri.

Memoria digitală a planetei aproape că se dublează în fiecare an. Dacă ai într-adevăr ceva care să conteze pentru omenire, vei fi citat, copiat, multiplicat și pus pe o grămadă de pagini de web, de blog-uri, CD-uri sau alte medii digitale care vor deveni disponibile în timp. Dacă ceea ce spui are doar o importanța de moment, vei fi căutat încă un an, zece și apoi uitat. Fenomenul uitării care funcționează atât de bine în creierul uman ca mijloc de apărare, funcționează foarte bine și în cadrul umanității la scară mare. memoria digitală nu funcționează prin neperisabilitate ci prin copiere. Cei care nu dau voie să fie copiați, se condamnă singuri la uitare.

Cine se teme de uitare? Le-am spus "dinozauri" dar probabil că nu este corect. Sunt epigonii. Ceea ce contează, nu se uită. Nu atât de ușor.

Comentarii

Imi place ceea ce ai scris. E

Imi place ceea ce ai scris. E simplu şi perfect adevărat.
Mulţumesc, Larisa

sticle aruncate în mare

Interesantă opinie... gândindu-mă la blog-eri, din milioanele de aceştia, nu ştiu câţi scriu pentru a nu fi uitaţi. Ori câţi îşi declină adevărata identitate. Şi pe câţi îi interesează că sunt citiţi de încă unul sau de încă 1000 sau de încă 10 000; cred că mulţi dintre ei lansează în virtual o idee despre ceea ce-i interesează, ceea ce le-a plăcut şi vor să arate şi altora. O bucăţică din ce le-a atras lor atenţia în lume, faţă de care poate nici nu e nevoie să-şi exprime o opinie... simpla arătare e suficientă.
Dar ceea ce scrii tu pare şi o invitaţie la ecologie, cumva, care mă face să mă întreb - lumea virtuală nu e infinită?
Oare "marea" în care sunt aruncate aceste "sticle" se poate umple?

Emite conţinut