Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

S-a încercat, în timp, împărțirea puterii în moduri cât mai corect posibil. După aceea au început să fie pervertite regulile, cei care ajung sus reușind foarte ușor să dribleze regulile jocului puterii. Totuși una dintre formele de guvernare a fost considerată ca fiind foarte stabilă. Triumviratul. Trei oameni primeau puterea și nu putea nici unul dintre ei să ia decizii singur. De obicei balanța puterii era sau este (pentru că mai există cazuri în care se recurge la triumvirat și în ziua de azi) menținută prin teama, ura, discordanțele dintre cei trei. Seamănă cu un carusel unde fiecare scaun trage spre exterior dar lanțurile sau barele (legea triumviratului) nu-i dă dă voie să plece de capul lui fără ceilalți doi și în felul acesta totul se învârte în jurul aceluiași ax care nu se mută. Chiar dacă unul dintre ei devine mai puternic și vrea să îi supună pe ceilalți doi, ar trebui să fie mult mai puternic decât cei doi împreună pentru că altfel cei doi se vor alia împotriva lui și-l vor învinge.

Treimea pare la suprafață a fi la fel ca și triumviratul. Diferența de bază constă în faptul că tensiunea care menține balanța puterii nu este una disociativă ci asociativă. Nu disensiunile care trag în toate direcțiile încearcă să mențină centrul în echilibru ci chiar apropierea față de centru. Este clar din punct de vedere matematic și fizic că un sistem în care forțele tind către centru nu are cum să fie stabil, nu poate să stea centrat. Există o singură excepție. Doar una. Atunci când alergăm către centrul adevărat al universului, și nu mă refer doar la cel văzut și nici măcar numai la cel nevăzut. Atunci când ai ajuns în centrul "gravitațional" al universului, de acolo nu mai ai unde să cazi. Iar adevăratul centru este Cel care le și cuprinde pe toate. De aceea singura treime reală este doar Sfânta Treime. Restul sunt triumvirate în care uneori încercăm să punem dragostea în locul urii și înțelegerea în locul neînțelegerii, înțelepciunea în locul nebuniei.

Suntem oameni care încercăm să ne exercităm asemănarea cu Dumnezeu. Cu cât suntem mai buni, cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, ceea ce facem este mai aproape de treimea adevărată. Încercăm să ne adunăm în jurul lui Dumnezeu ca să nu mai putem cădea.