Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Iubirea n-a murit. Deci cum se poate
Să-nvieze azi, atât de strălucită,
Cât n-a putut privirea năucită
Să vadă-n față flăcările-i toate?

Iubirea crugul vremii nu-l socoate.

Iubirea mea, Tu, crinul meu de foc,
Tu floare-n flăcări, cu miresme bune,
Tu, mir de preț, mănunchi de busuioc,
Și taină care nu se poate spune;
Iubire, val de apă preacurată,

„Poți trăi în două moduri“ spunea Einstein „poți trăi ca și cum nu ar exista minuni sau poți trăi ca și cum totul este o minune“.

Trecem pe lângă un tramvai și încercăm să ne ferim privirea pentru că e tot vagonul ăla vechi de nu mai știu câți ani. Dar câte lucruri demne de minunare nu ascunde tărăboanța aia cu pantograf? Trenul acela galben fără cai. Câți electroni fug din calea câmpului magnetic prin fiecare spiră ca să-l facă să se miște? Și dacă i-am număra și le-am știi numărul exact, am înțelege de ce se tem și ce anume iubesc acei electroni?

Mulți sunt păcăliți în ziua de azi de firme apărute ca ciupercile după ploaie care fac asigurări de sănătate, pentru pensie, asigurări de viață, pentru studii și alte multe asemenea. E o adevărată industrie și, în același timp, o mafie cu acte în regulă. Când au căzut cele două turnuri în New York, au dat faliment două firme de asigurări. Nu li se plătiseră destui bani?

Luminile Tavorului te-nvață,
O, suflete, cum să te schimbi la față.
Și de voiești să fii un alt Hristos,
Pe ucenici să-i lași la poale, jos.
În ploaia harului, pe vârf de stâncă,

Într-a sufletului vie,
Crește, poamă aurie,
Dragostea - viță de soi,
Cu mlădițe lungi și moi.
Tare-aș vrea să mi te fac,
Cruce, dragostei arac.
Mlada dragostei să crească,

La citirea acestor cuvinte probabil că mulți se vor gândi la imagini gen Terminator sau măcar ceva luat din scrierile lui Asimov. Totuși nu despre SF vreau să vorbesc ci despre ceva care deși probabil că părea SF la un moment dat, astăzi a devenit realitate.

O, tu măiastră suferință,
Cu dor cuprinzi întraga mea ființă.
În ea aprinzi lumini de conștiință.
Mă-nveți întreg adâncul omenesc,
Mi-arăți sublimul cel dumnezeiesc.

A iubi în Hristos, desfătare,
Ce lumea în veci n-o va ști.
Un strop în vâltoarea cea mare,
A iubi în Hristos... A iubi.

În mine Hristos te iubește.
În tine pe El Îl iubesc.

Cuvintele pe care nu le-am spus
Sunt tot atâtea trepte ce pogoară
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peșteră boltit