Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți

Ca femei trebuie sa stam sub autoritatea lui Hristos in permanenta, fie ca suntem casatorite sau nu. Cu atat mai mult cand intervine un sot, si intram sub autoritatea acestuia care trebuie deasemenea sa fie condus de El. In opinia mea baticul trebuie purtat permanent atat ca tanara femeie cat si ca sotie de barbat care trebuie sa fie preot in casa lui.
Cu siguranta simtim momentul in care tinuta noastra este indecenta, o simtim in ego-ul nostru, o simtim in starea noastra de bine... care rezulta din atractia pe care stim ca o provocam. Daca ne uitam atent in oglinda inainte de a iesi pe usa, si ar trebui sa o facem, vedem cu siguranta daca prin materialel pe care le purtam se poate vedea, daca atunci cand ne aplecam se vede o buna parte a sanului sau chiar fara sa fie nevoie sa ne aplecam, daca fusta descopera sau subliniaza in mod evident partea dorsala si picioarele si chiar daca intreaga noastra aparenta este extravaganta si saritoare in ochi de la distanta.
Noi femeile avem, mai inainte de barbati, un simt al detaliului foarte dezvoltat si ar trebui cu usurinta sa ne dam seama de aceste lucruri.
Stiu ca nu o facem de multe ori pentru ca dorim sa aratam bine, sa ne simtim bine si sa fim in final apreciate.
Dar ca una care se confrunta cu aceste lucruri va spun ca se cuvine unei femei sa fie evlavioase in purtarea sa, atat in Biserica, cat si in afara ei.
In toate deci sa ne purtam cu intelepciune si cu ascultare de Dumnezeu si de Cuvantul Lui!

"Trebuie oare sa imbrac vesmant randuit anume pentru slujba Liturghiei, sau sa sa-mi acopar cu o haina pana la calcaie? Agoniseste-ti mai degraba hlamida duhovniceasca care ii face placere lui Dumnezeu. Haina pana la calcaie inseamna omorarea madularelor. Spune-mi frate, daca omul poarta o porfira intreaga din matase si este desfranat, il curateste cumva vesmantul de curvie sau de alte patimi? Deci ce va fi cu cei vrednici de Sfintele Taine dar sunt lipsiti de vesminte? O singura haina ne-a poruncit Domnul sa purtam - pe cea a curatiei."
sursa> http://bizantin.co.nr/
Eu personal nu cred ca in biserica te acoperi pentru a nu sminti. Astazi podoaba capilara nu mai sminteste pe nimeni, doar extravaganta si snobismul mai sare in ochi. Hai sa fim sinceri, acolo e poate singurul loc in care ne rupem de grijile si gandurile zilei. Participand activ la Sfanta Liturghie nu ai cum sa observi amanunte legate de acest aspect. Ca e cu capul acoperit sau nu, ca are dunga la pantaloni sau nu, ca sta in genunchi toata slujba sau nu, ca are haina noua sau nu...nu cred ca pentru asta mergem la biserica si nici ca acestea ar putea sa-mi sustraga atentia.
Mai tare ma deranjeaza "babutele" care sunt parca fixate sa spioneze mici amanunte si te trag de maneca sa ingenunchezi cand considera ele ca e momentul(desi canonic ,dupa cate stiu, duminica nu se ingenuncheaza, ci se sta in picioare). Sigur ca le accept piosenia, dar ma deranjeaza mai mult acest exces de zel decat imbracamintea sau aspectul fizic al semenului. Poate sa fie cu stea in frunte, daca participa la slujba si nu ma deranjeaza, pot si eu sa ma rog linistita.
La fel de deranjanta poate fi forfota din timpul cuvantului de invatatura(a predicii), cand"cei ai casei"(barbatii din consiliul parohial) isi iau un "moment de respiro", plimba "cu sarcini" talere, prescura...asta pot s-o inteleg, dar parca uita sa o faca in liniste, organizat, sa poata auzi toata lumea predica si nu forfota lor.
Am invatat insa ca exista o ierarhie si in cer, asa ca e firesc sa nu fim nici noi situati pe aceeasi treapta duhovniceasca, important e ca suntem angrenati in urcusul duhovnicesc fiecare dupa puterile sale de aceea pot linistita sa spun ca ii iubesc si ii accept pe toti asa cum sunt.
Cu sau fara batic, cu sau fara forfota, cine sunt eu sa judec pe altii? Mai mult gresesc eu fata de semeni si Dumnezeu, iar El imi ingaduie inca sa traiesc, imi mai lasa timp sa ma indrept, iar eu nepasatoare las timpul sa se scurga...

Baticul trebuie purtat intr-un anumit fel, iar Maica Domnului ne sta exemplu la felul cum ar trebui sa ne acoperim capul. Dar oare nu suntem noi fatarnice cand ne punem doar o panglica pe cap sau cand acoperim cu baticul doar jumatate de cap, lasand baticul parca sa cada??? Sunt multe multe si felurite moduri in care ar trebui sa ne imbracam. Eu zic totusi sa ne ocupam mai intai de suflet

dar cea ma buna e tinuta adecvata combinata cu sinceritatea, nu credeti? :)

eu stam ca ascultarea de barbat intervine pana la incalcarea poruncilor lui Dumnezeu, sau ale Bisericii. Si atunci revenim la aceasta intrebare, pusa des in ultima vreme - baticul e un amanunt, sau e un element de identitate?ce spun Sfintii Parinti referitor la batic?daca baticul e ceva neimportant, de ce purtarea lui permanenta, din motive religioase, starneste atata impotrvire?

Scopul nostru in viata este mantuirea. Si sunt sigura ca nu spun prin aceasta afirmatie nimic nou. Daca s-ar mantui femeia asa de usor, prin simpla purtare a baticului acu m-as duce numai la cumparaturi " de-ale baticului" si nu mi le-as mai da jos de pe cap :).
"oare ar fi mai bine ca oamenii care se îmbracă în mod „smintitor” să nu mai vină deloc la biserică? Eu zic că nu. Dar ar putea fi asta o scuză ca să facă fiecare cum vrea și cum i se pare? Eu și aici zic tot că nu." -
- Si eu as zice tot ca nu pentru ambele intrebari. Cineva zicea ca cel care se sminteste e smintit. In nici un moment al vietii nu mi-am pus problema smintelii sau sa vad in modalitatea in care se imbraca un om o ispita. In primul rand pentru mine oamenii nu reprezinta o ispita. Si asta pentru simplu fapt ca ii iubesc asa cum sunt si nu cum as vrea eu sa fie. Este unul din principiile mele de viata. In al doilea rand nu am primit dreptul de la Cel de Sus de a judeca. Pentru ca Judecator este Unul Dumnezeu. Imbracati sau dezbracati oamenii, nu-mi zice nimic. Chiar nu - mi creeaza nici un fel de neliniste interioara goliciunea unora, indecenta, etc. Pur si simplu nu ma afecteaza, nu-mi modifica starea interioara in nici un fel. Pentru mine omul este minunat. Pentru ca minunata este creatia Lui Dumnezeu. Nu indraznesc sa jignesc in nici un fel creatia Lui Dumnezeu. Dumnezeu isi iubeste creatia. Am avut un moment al vietii in care ma chinuia gandul de a nu mai intra in Sfanta Biserica pentru ca m-am simtit mai rea decat cel viclean. Traiam la acel moment intr-o continuua suferinta de multi ani. Ca si cum mi-a luat cineva inima pentru o clipa de la locul ei si mi-a scufundat-o intr-o mare a suferintei dupa care mi-a redat-o inapoi ca sa traiesc cu ea asa. In fine... Eram de acord cu faptul ca am ajuns sa fiu mai rea decat cel viclean dar nu ma lasa inima sa stau departe de Biserica. de Dumnezeul meu. De Tatal meu Ceresc. Eu fara Dumnezeu nu pot sa traiesc. Departarea de Dumnezeu pentru mine e suferinta, dorului de Dumnezeu. La vremea respectiva nu stiam daca Dumnezeu il iubeste sau nu pe cel rau. Asa ca m-am dus sa vorbesc cu duhovnicul pe care l-am avut la acel moment, despre problema in cauza. Mare bucurie pe mine a fost cand parintele meu duhovnic de pe atunci, mi-a zis ca Dumnezeu il iubeste si pe aghiuta pentru ca este creatia Lui. Era raspunsul de care am avut nevoie sa-l aud la acel moment. Mi-a rezolvat problema cu intratul in Sfanta Biserica. Am stiut ca Dumnezeu ma iubeste si pe mine si nu-L voi deranja cu prezenta mea. Zicea un parinte sa nu dam vina niciodata pe oameni atunci cand gresesc. Sa dam vina pe cel rau. Eu in timp am invatat sa-mi iubesc vrajmasii foarte tare. Pentru ca ma apropiau mai mult decat prietenii, de Dumnezeu. Iar cand iubesti mai poti invinovati?
Mi-a placut foarte tare invatatura Episcopului Ioachim. Dumnezeu sa-l odihneasca pentru ca nu mai este printre noi. Zicea ca oamenii nu sunt rai doar ca nu are cine sa-i invete. Frumos, nu?
Printre altele am fost invatata sa vad mereu partea buna a oamenilor. Sa vad ceea ce ne ridica si nu ceea ce ne coboara. M-am regasit foarte tare intr-o fraza de-a Patriarhului Serbiei Pavle: "fiecare vede ceea ce doreşte!" Face parte dintr-un dialog al sau cu diaconul care-l insotea pe unde mergea. Am sa dau un copy si paste al acestui dialog , nu-mi este greu sa fac aceasta :) in speranta ca o sa va entuziasmeze, dialogul.
"Dificultăţile diaconului. În clădirea Patriarhiei adesea se repovesteşte dialogul Patriarhului purtat cu diaconul care-l însoţeşte peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo brdo.
- Cum vom merge? Cu automobilul? - întrebă diaconul.
- Cu autobuzul! - răspunse Patriarhul cu hotărâre.
- E aglomeraţie, e înăbuşitor in autobuz, şi nici nu-i aproape...
- Mergem! - zise din nou scurt Sfinţia Sa.
- Dar... - mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou, major - Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija [cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit...
- Ştiţi, părinte - se întoarse Patriarhul Pavle - fiecare vede ceea ce doreşte! "
M.

Va dau dreptate. De multe ori si la noi, la manastire, m-am gandit la tinuta in care se prezinta unii/unele care vin in vizita sau in pelerinaje. Si femei si barbati.
Nu mai stiu daca la bisericile de mir, se poate intra intr-o tinuta indecenta. Cred ca preotul paroh este cel care se ocupa cel mai bine de tinuta in biserica. In ceea ce priveste turistii, nu putem sa ii catalogam cu cei/cele care frecventeaza biserica, si la doamne le mai ramane doar asta, sa-si puna baticul pe cap.
In privinta turistilor, uneori am o bucurie cand vad ca se umple biserica, chiar daca uneori este deranjant sa vezi gume de mestecat lipite pe covoare, si altele...
Sunt aceste vremuri in care traim, si cred ca prezenta la Sfânta Biserica este mult mai importanta. Uneori rugaciunea facuta de acesti tineri ce par extravaganti poate fi mai adanca decat a unui om ca mine.
Dumnezeu le stie sufletele... am vazut femei care desi "nu aveau batic" pe cap, dar m-au coplesit lacrimile varsate in fata Icoanei Maicii Domnului. De aceea, in aceste vremuri, cand modernismul si alte preocupari ocupă viata tinerilor si a oamenilor, in general, nu trebuie decat sa ne bucuram de prezenta la Sfanta Biserica, de minutul acordat lui Dumnezeu in acel pelerinaj, excursie sau cum o numeste fiecare... De unde stim noi, că peste o zi, o luna sau un an un tanar imbracat necorespunzator, nu va deveni monah?... Cred ca numai Bunul Dumnezeu stie cu ce vesmant al sufletului se prezinta fiecare. Da, sunt foarte multe carti in care Sfintii Parinti povatuiesc cum sa se poarte femeile in Sfanta Biserica, dar intr-adevar femeile care au o asemenea smerenie si masura pot face asta. Dar, eu ma gandesc, la faptul ca, în Bunatatea Sa, Dumnezeu asculta rugaciunile tuturor(inclusiv a femeilor fara batic). Se uita la lacrima tuturor, asa cum avem atatea exemple din Evanghelie. E posibil ca la astfel de observatii aspre despre tinuta, unii/unele sa ia calea intoarsa de la Biserica... Si cred ca e pacat...
Ceea ce am spus nu inseamna ca incurajez ca fiecare sa vina imbracat cat de indecent vrea la Biserica, dar depinde cum poate fiecare.... Daca vedem un astfel de om, in cazul in care nu primeste o observatie blanda, sau afisul de la Biserica, cred ca este mult mai bine sa ne rugam in acel moment pentru el/ea, sau sa ne vedem de haina sufletului nostru...

Ioana

Întreb, pentru că sunt una dintre persoanele care poartă batic în biserică, iar în afară nu. Mă voi gândi la aspectul profund al ipocriziei.

"Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu."...
"mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală."
"Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se mâhneşte, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde, cu mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos. Nu lăsaţi ca bunul vostru să fie defăimat. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt. "
"Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte (în credinţă)."
"Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! Iar cel ce se îndoieşte, dacă va mânca, se osândeşte, fiindcă n-a fost din credinţă. Şi tot ce nu este din credinţă este păcat."
(fragmente din epistola către Romani)